BILETE TRATAMENT ȘI ODIHNĂ

Potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu completările şi modificările ulterioare, Casa Naţională de Pensii Publice contractează locuri la tratament balnear, la începutul fiecărui an, în limita fondurilor aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat şi repartizează numărul total de bilete de tratament pentru fiecare casă judeţeană de pensii în funcţie de numărul total de potenţiali beneficiari şi în funcţie de valorificările din anii precedenţi.
Deoarece fondurile necesare pentru achiziţia de bilete de tratament balnear sunt aprobate prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat, licitaţia de achiziţie publică de locuri la tratament nu se poate organiza până la data publicării în Monitorul Oficial, a acestei legi.
După aprobarea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat va putea fi demarată procedura privind achiziţia publică de servicii hoteliere, de restaurant şi tratament balnear, şi în funcţie de tarifele ofertate de prestatori, vor fi contractate un număr de locuri la tratament balnear şi se va realiza repartiţia pe judeţe a biletelor.
Conform prevederilor Legii nr. 263/2010, locurile de tratament balnear se asigură în unităţile de tratament din proprietatea CNPP (T.B.R.C.M. – S.A), în număr de 13 la nivelul ţării şi, în completare, prin contracte încheiate, potrivit legii, cu alte unităţi de profil. La încheierea contractelor se va ţine seama de gradul de solicitare al staţiunii şi de categoria de confort oferită, precum şi de nivelul maxim al tarifelor, stabilit de CNPP şi casele de pensii sectoriale, ce poate fi suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Criteriile pe baza cărora se acordă bilete pentru tratament balnear, precum şi nivelul contribuției băneşti individuale a asiguraților și a pensionarilor se aprobă anual.
Informaţiile se obţin de la Casa Judeţeană de Pensii Argeş
       la Serviciu Gestiune bilete tratament, Arhivă și Achiziții Publice
Program cu publicul: Luni-Joi: 8:00-14:00; Vineri: 8:00-12:00
Persoană contact: Andrei CRUCERU
Adresă e-mail: relatii@cjparges.ro
Telefon: 0248/222394
Poştă: CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ARGEŞ, Localitate PITEŞTI, str. I. C. BRĂTIANU, nr.38, jud. ARGEŞ

PUNCTUL DE PENSIE -2024 -

Valoarea punctului de pensie începând cu luna IANUARIE 2024 este de 2032 lei

INFORMAȚII DE INTERES PUBLIC

Proiectul SIPOCA 35

Proiectul "Guvernare transparentă, deschisă şi participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătăţit" SIPOCA 35

2317038 vizitari
© 2019-2023 Casa Judeteana de Pensii Arges @Serviciul Evidenta Contribuabili si Informatica @ Aniela Elena CIORTAN