COMUNICAREA PRIN POȘTA ELECTRONICĂ

Solicitanţii care au acces la poșta electronică, respectiv e-mail, vor transmite solicitarea în atenția casei de pensii arondate, la adresele specificate pe site-ul instituției în cauză.

În acest sens, solicitantul:

  1. descarcă/ consultă formulare;
  2. transmite formulare către instituția responsabilă, în format: .JPEG, .JPG, .PNG, .XML, .CMS sau .PDF;
  3. transmite în același e-mail și numărul de telefon la care poate fi contactat.

Tipurile de prestații care pot fi solicitate prin intermediul poștei electronice:

  1. ajutor de deces;
  2. recalculare pensie;
  3. schimbare nume/adresă/modalitate de plată;
  4. bilete de tratament balnear;
  5. contract de asigurare(înregistrare/ modificare/ rezilliere);
  6. adeverințe stagiu de cotizare;
  7. indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;
  8. acordarea de prestaţii în natură în baza documentului portabil DA1/formularului E123.
  9. drepturi cuvenite și neîncasate;
  10. suspendare/reluare plată drepturi;
  11. transmitere buletin de calcul al pensiei și datele care au stat la baza stabilirii pensiei;
  12. despăgubiri în caz de deces.

ADRESELE DE CORESPONDENȚĂ ELECTRONICĂ ALE CASEI JUDEŢENE DE PENSII ARGEŞ
RELAȚII C. J. P. ARGEȘ:
relatii@cjparges.ro
SERVICIUL EVIDENȚĂ CONTRIBUABILI:
evidenta_contribuabili@cjparges.ro
CONDUCERE C. J. P. ARGEȘ:
conducere_cjpa@cjparges.ro

Atenție! În cazul solicitărilor adresate prin intermediul poștei electronice, înscrisul/ decizia/ documentul final care atestă soluționarea cererilor nu vor fi comunicate prin e-mail, ci se va utiliza transmiterea prin poștă sau procedura programării prealabile

PROCEDURA PROGRAMĂRII PREALABILE

După înregistrarea și analizarea cererii și a documentelor anexate, instituția solicită, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la înregistrarea acestora, completarea setului de documente în următoarele cazuri excepționale:

  1. identificarea unor inadvertențe între informațiile din documentele transmise și cele din bazele de date ale altor instituții la care autoritatea administrației publice centrale sau locale ce asigură acordarea dreptului are acces pentru verificarea îndeplinirii de către solicitanți a criteriilor de acordare a drepturilor;
  2. situațiile în care informațiile din documentele transmise sunt incomplete, nu sunt lizibile sau dacă pe baza acestora nu se poate determina îndeplinirea condițiilor de eligibilitate;
  3. prezentarea unor documente, în original în conformitate cu legislația specifică și normele de aplicare a acesteia.

Personalul cu atribuții de înregistrare a solicitărilor, din dispoziția compartimentelor de specialitate, comunică solicitantului ziua, ora și locația la care să se prezinte pentru a avea loc interacțiunea în scopul completării documentației;

Comunicarea se realizează electronic, prin adresa de e-mail de la care s-a primit solicitarea sau telefonic, dacă a fost indicat un număr de contact;

Instituțiile organizează preluarea distinctă a solicitanților cu programare prealabilă, într-un loc special amenajat.

În cadrul interacțiunii, personalul cu atribuții specifice:

  1. va proceda la identificarea persoanei;
  2. va prelua documentele solicitate și le va înregistra, conexându - le la cererea inițială;
  3. va prelua originalul documentelor, acolo unde este cazul și le va înregistra, conexându - le la cererea inițială;

În situația în care se va apela la procedura programării prealabile, nu va mai fi nevoie de prezența fizică a solicitantului pentru identificare, la finalul procedurii.